LABORATORUL DE IDEI ȘI INIȚIATIVE
Laboratorul de idei și inițiative este etapa a II-a a proiectului Ziua generației Z. După ce în cadrul academiei online, participanții au dobândit cunoștințele necesare pentru a transforma o idee într-un proiect, vor avea șansa să-și materializeze cunoștințele.
Tinerii Z participanți vor fi împărțiți în echipe și vor dezvolta proiecte menite să rezolve sau să îmbunătățească situaţii întâlnite în societatea românească în 5 domenii de relevanţă majoră:
Prin acest exercițiu, participanții își vor demonstra abilitățile creative, de planificare, persuasiune, planificare și implementare, lucru în echipă și leadership, contribuind în același timp la conturarea unor soluții pentru provocările societale contemporane.
Fiecare domeniu va fi reprezentat de un profesionist care va ghida și ajuta echipele să înțeleagă situația actuală și modul în care pot interveni cu folos. Timpul de lucru pe proiecte va fi de aproximativ 2-3 luni. În această perioadă, participanții vor avea parte de sprijinul mentorului dedicat pe fiecare domeniu și de informația primită de la alți vorbitori invitați, profesioniști, care le vor împărtăși din experiența proprie. Proiectele dezvoltate de participanți intră într-un concurs și vor fi jurizate și premiate în final.
Mai multe detalii despre această etapă a proiectului le vom furniza pe parcurs participanților.